Asociația BIMTECH a fost implicată, în colaborare cu echipa Graphein, într-un proiect de Scanare și Relevare Digitală a Vilei Șipot (Casa Arhitectului) situată pe Domeniul Muzeului Național Peleș Sinaia, prin prisma unei colaborări cu Casa Regală a României. Acest proiect ne-a deschis orizonturile către frumusețea Domeniului Peleș și potențialul uriaș pe care acesta îl are pentru a deveni un exemplu de ”bună practică” privind procesul de conservare și punere în valoare a Patrimoniului Cultural Român. Asociația dorește să dezvolte aceasta relație și să continue pionieratul digital pentru a ajuta Domeniul Peleș în viitoarele proiecte de restaurare, muzeografie, punere în valoare a fondului construit și natural.
Primul pas a scanarea laser a casei și a contextului din imediata apropiere. Aceasta etapă a durat mai puțin de o zi, folosind scannere laser moderne. Al doilea pas a fost transpunerea norului de puncte într-un model 3D, via modele centrale hostuite pe server cu nori de puncte linkuiți. Doar pentru că e 3D nu înseamnă că e BIM. Ne-am ajutat apoi de modelul 3D pentru a defini structura șarpantei, chiar și acolo unde nu aveam acces. O informație castigată și un timp redus de lucru, fac parte din dogmele BIM.
Folosind toate aceste unelte moderne, am reușit să realizăm releveul vilei într-un timp foarte scurt, de o lună, de la prima vizită pe teren până la releveul final.