Accesati pagina oficiala a conferintei pe adresa: www.bimcon.bimtech.ro
Asociația BIMTECH a fost înfințată în anul 2016 de către o echipă de profesioniști cu experiență în domeniul arhitecturii, ingineriei și construcțiilor, care dorește să schimbe în România metodologia procesului de a construi de la concept, design, execuție, până la operare și mentenanță, într-o direcție efcientă, sustenabilă și avansată tehnologic. Această nouă abordare aduce avantaje în special beneficiarului și este folosită deja în țări precum SUA, Anglia, Norvegia, Suedia, Japonia, Australia.
Suntem o echipă pluridisciplinară de specialiști formată din cadre academice, arhitecți, ingineri, avocați si antreprenori. Membrii Asociației doresc să se asocieze în scopul de a cerceta, dezvolta și implementa tehnologii aplicabile în cadrul unei platforme de proiectare, management, execuție și operare a mediului construit.
Conceptul enunțat mai sus are o vechime de circa 20 de ani în industria avansată A.E.C.O.M. (Architectural, Engineering, Construction, Operating, Maintenance) și este descris prin acronimul BIM (Building Information Modelling) care reprezintă, în esență, procesul de digitalizare și eficientizare al domeniului construcțiilor.
Building Information Modelling (BIM) este o metodă de proiectare, execuție si operare în construcții ce cuprinde generarea și administrarea unor reprezentări virtuale digitale ale proprietăților fizice și funcționale ale unei clădiri. Utilizarea BIM aduce economii semnificative ale costurilor și timpului de execuție pentru domeniul construcțiilor care este responsabil cu 35% din deșeurile rezultate și 40% din energia consumată la nivel global. În prezent, 85 dintre cele mai mari 100 birouri de arhitectură din lume folosesc BIM în proiectele lor.
Asociația are ca scop crearea unui pol de competență, ce cuprinde specialiști și informații care vin în sprijinul sectorului de construcții, prin susținerea proiectelor care au BIM la bază. Building Information Modelling reprezintă viziunea și dezvoltarea conceptuală, tehnologică și de standardizare din ultimii 15 ani a industriei internaționale A.E.C.O.M. (Architecture, Engineering, Construction, Operation & Maintenance). BIM vine în întâmpinarea noilor cerințe de spații necesare societăților moderne. În esența sa, BIM este un concept ce se bazează pe trei piloni: Tehnologie, Colaborare și Standardizare.
BIMTECH își propune să faciliteze anual, prin intermediul Conferinței Naționale BIMCon, întâlniri între toți actorii publici și privați implicați activ în industria construcțiilor din România și din plan internațional, pentru schimb de opinii și soluții. Pentru a își atinge scopul, am lansat în 2019 prima conferință națională anuală BIM – ”BIMcon 2019” – care a fost un real succes, dovada fiind feedback-ul pozitiv și acoperirea media foarte bună, atât din presa scrisă cât și din online. Conferința a avut loc la Ramada Plaza by Wyndham Bucharest Convention Center pe data de 23 mai 2019, cu o audiență de aproximativ 100 de persoane.
În 2020 am organizat a doua ediție a evenimentului BIMcon, de aceasta data live și online sub denumirea de ”Light”, prin care am intenționat să îndreptăm atenția instituțiilor statului și actorilor din piața de construcții asupra BIM la nivel local cât și European. Acest Eveniment a înglobat prezentările unor invitați din tara și de peste hotare și s-a adresat unei audiențe largi, plecând de la premisa că un cadru de prestigiu cu un background precum Palatul Peleș este o gură de aer proaspăt în condițiile pandemiei actuale.